rainyme


Integrare europeana
31 octombrie 2006, 17:44
Filed under: Personal | Etichete:
Romanul a fost de mult preocupat de statutul sau de membru al Europei, ca si in acest moment. Si acum 50 de ani subiectul integrarii era fierbinte!!!
 
Veronica Porumbacu scria in ”Gazeta Literar”:
O Europa, te simt in mine,
Te simt adnc in mine
Te simt n sufletul meu
Te simt toat in mine.
 
Pstorel Teodoreanu i-a  rspuns :
O superb Veronic,
Eu credeam c-o ai mai mic,
Dar mrturisirea-ti clar
Din Gazeta Literar
Demonstrez elocvent
C in chestia matale
- Cu adncimi fenomenale -
Intr ‘ntregul continent.
Comentarii oprite


Viata ca o teapa
31 octombrie 2006, 8:56
Filed under: Personal | Etichete:

Citatul se refera la incercarea, de multe ori prea insitenta si fara rost, a unora, de a se corecta, de a-si impune un standard imposibil, de a fi cum sunt altii sau cum vor altii.

Urmarea: ajungem sa facem ceea ce nu ne place cu adevarat, ceea ce nu ne face sa ne simtim bine si de aici, pana la psiholog e doar un pas, unde, de cele mai multe ori nu se tine seama de suflet, de ceea ce vrea si cere el: Daca incerci sa-ti vindeci mintea fara a tine seama de suflet, te trezesti prins intr-un labirint intunecos din care nu ai cum sa iesi.

 

 

Cartea se numeste "Viata ca o teapa. Mic tratat antiratare" de Alan H. Cohen.

 

 

 Pentru a obtine ceea ce vrei, fii ceea ce esti. 

 

 Copiii mici nu au notiunea defectelor lor. Alearga dezbracati, isi ating bucurosi organele genitale, plang cand cad, rad in hohote cand ii amuza ceva, cer ceea ce vor, nu se jeneaza daca vomita, se joaca cu oricine le place, indiferent de varsta, culoarea pielii, greutate sau venit global si sunt fascinati daca te vad cu inel in buric sau daca ai haine caraghioase. Copiii traiesc fara complexe, cautand placere si nu aprobare . Nu au nevoie de terapie pentru ca nu se indoiesc de ceea ce fac. Iar scopul terapiei este de a recupera lumea magica a copilariei. 
 
So… de ce sa nu incercam in primul rand sa ne multumim sufletul, "sa fim ceea ce suntem"…
 
O zi PLACUTA tuturor!
Comentarii oprite


Prietenii
27 octombrie 2006, 8:58
Filed under: Personal | Etichete:

Ma enerveaza cumplit gandul ca aveam candva atat de multi prieteni iar acum sunt din ce in ce mai putini. Ma intreb de ce acum nu mai sunt Oare e vina mea? Sau a lor?

De ce pierdem prietenii? De ce ne pierd ei pe noi? Cum oare as putea pune intrebarea mai corect? Cand cineva e langa tine un timp foarte indelungat, cand ii spui aproape tot ce ai pe inima si ii ceri sfaturi, cand iti spune ce il doare sau ce il face fericit, oare nu se cheama ca iti este prieten? Dar vine momentul cand nu mai e! De ce? Se indeparteaza de tine, te uita? I-ai gresit cu ceva? Te-ai schimabat prea mult si nu te mai accepta? A gasit pe altcineva "mai potrivit"? Atunci se mai poate numi prieten? Daca te uita cu atata usurinta, daca nu vrea sa mai comunice cu tine invocand diverse motive, oare ti-a fost veodata prieten? Daca la un moment dat te jigneste sau te loveste unde STIE ca te doare mai tare, atunci ti-a fost vreodata prieten? Cum mai poti avea incredere in oameni cand poarta masti care te mint, cand zambetul e fals, iar privirea intelegatoare nu e altceva decat unul dintre rolurile pe care le joaca in societate si nu numai?

Iti amintesti de clipele cand impreuna cu prietena ta cea mai buna beai o cafea si povesteai despre viata! Iti amintesti cand mancati impreuna sau va plimbati prin parc. Ce frumos era, iti spui! Unde sunt clipele alea pe care atunci poate nu le constientizai pentru ca erau atat de normale? De ce s-a lasat dusa de val? De ce nu mai e langa tine? O suni, insisti sa va vedeti, cauti alternative pentru toate motivele care v-ar impiedica sa o faceti Nu raspunde provocarii! Nu mai vrea sa te vada? Si totusi in glasul ei e atata bucurie cand iti vorbeste Te-a regasit si se bucura! Dar ceva o impiedica sa te vada! Sa fie totul o minciuna? Si atunci revin cu o intrebare pe care am mai pus-o acum foarte mult timp: de ce mintim? Care-i scopul? Lasand la o parte minciunile care ne-ar acoperi in fata unor probleme profesionale sau familiale, si care de altfel sunt la fel de putin justificate, de ce mintim? De ce ne mintim prietenii? Sau de ce pretindem ca le suntem prieteni, cand de fapt ei nu inseamna nimic pentru noi, cand timpul petrecut impreuna e de fapt irosit? Care-i scopul acestui teatru, dupa parerea mea, stupid? Unde vrem sa ajungem? Sa ii folosim pe prieteni? Unii nici macar asta nu fac! Nu m-a folosit niciodata si totusi a pretins ca imi e prietena. Acum nu mai e! Nu pot decat sa cred ca nu mi-a fost prietena? Si atunci? Unde-i raspunsul? Care-i intrebarea potrivita? De ce acest labirint cand totul ar trebui sa fie cat se poate de normal si simplu: esti sau nu prietenul cuiva! Atat! E atat de simplu de fapt! Dar nu, oamenii trebuie intotdeauna sa complice totul! Nu merge asa de simplu! De ce sa raspunzi cuiva nu vreau sa ma vad cu tine pentru ca nu imi face placere? Mai bine ii spui ca ai o problema, ca trebuie sa rezolvi ceva sau, si mai stupid, fac curatenie azi! : (  Si apoi se intreaba de ce timpul se intoarce impotriva lor, de ce viata e atat de complicata Raspunsurile nu le vor accepta niciodata pentru ca vor continua sa joace pe scena falsa pe care singuri  si-au cladit-o! Vor continua sa refuze a deschide ochii si a vedea cum timpul striga atunci cand trece pe langa ei, vor continua sa isi astupe urechile cand cineva le spune adevarul, vor continua sa fie falsi, cand stiu, in adancul sufletului lor, ca viata e singurul lucru real si de necontestat care li s-a oferit! Si poate intr-un moment, un singur moment de luciditate, se vor intreba oare e bine ce am facut, ce fac?. Raspunsul il vor gasi in jur, daca momentul de luciditate se va prelungi. Nu cred insa ca asta se va intamplaMastile ii sufuca prea tare! Momentul de luciditate va trece precum vantul pe langa ei. Mai e ceva de facut atunci?

Mai poti sa insiti sa se intoarca la tine prietenul care candva exista? Eventual incepi sa te critici pe tine. Iti spui ca nu ai stiut sa iti alegi prietenii, ca ai fost prea orb sau nu ai vrut sa vezi Ca ai avut prea multa incredere in cine n-ar fi trebuit De aici mai e doar un pas pana cand vei incepe sa porti si tu o masca, sa preferi minciuna! Sau, in cel mai rau caz, sa nu mai vrei sa ai prieteni sau sa fii prietenul cuiva, sa suspectezi pe toata lumea si sa nu mai ai incredere nici in tine.

Si iar intrebarea: De ce e viata asta atat de complicata? Parerea mea este ca noi o facem asa! E singurul raspuns just, de necontestat. Si, pe deasupra, justificat, din pacate  

 

 

 
2003

Asa gandeam atunci… dupa o dezamagire din partea unei prietene foarte bune ce a plecat. Intre timp am inteles insa ca un prieten iti ramane aproape chiar daca e departe, ca poti vorbi cu el oricand daca vrei sa o faci, ca e dispus sa te ajute cu un sfat sau o vorba buna, daca esti dispus sa i le ceri! Si ar mai fi multe de spus dar sunt pe fuga! Cu siguranta voi reveni la un moment dat asupra subiectului…

 Voi, acei putini ce ma cititi, ce ziceti? :)

PS: Sfat: Pretuiti-va pritenii fie si de la departare si nu ezitati niciodata sa le impartasiti bucuriiile, tristetile voastre, sau macar un : "Buna! Ce mai faci?", la care sa ascultati si raspunsul!

 Salutari!

Comentarii oprite


Azi plec
27 octombrie 2006, 8:06
Filed under: Personal | Etichete: ,
teambuilding la Sinaia ! Sper sa iasa bine! Imi doresc sa iasa bine!
Avem nevoie cu totii sa iasa bine!
 
Stiti, dupa 4 ani de cand sunt in compania asta, mi-am dat seama ca, de fapt, nici acum nu sunt TOTAL integrata in colectiv . Tot timpul apar persoane noi, tot timpul afli cate ceva nou chiar si depre persoanele vechi! Fiecare iesire e altfel si nu merita sa fie pierduta!
 
So… imi urez sa ma distrez si adaug la colectie inca o cutiuta plina cu amintiri placute!
 
Ne vorbim saptamana viitoare!
 
 
Comentarii oprite


Tie si mie
26 octombrie 2006, 17:04
Filed under: Personal | Etichete:

Saruta-mi fruntea caci vreau sa simt linistea de pe buzele tale.

 

Mangaie-mi ochii si am sa uit de toate visele urate.

 

Acopera-ma cu petale de trandafir si am fiu bucata de catifea din gandurile tale.

 

Incearca sa citesti in ochii mei caci ma dor de atat de multe cuvinte!

 

Pune-mi pe mana o bratara de zambete si imbraca-ma cu rasul tau zgomotos….

 

Arunca-mi culorile in maini si lasa-le sa mi se scurga printre degete…

 

Da-mi jumatatea ta de inima s-o port la mine pentru atunci cand mi-e teama.

 

Cumpara un gand de la mine (gratis nu ti l-as da, caci nu l-ai pretui) si pune-l in rama de pe masa ta de lucru. Ai sa ma vezi mereu pe mine.

 

Calca in fata mea ca sa ma pot lua dupa urmele tale. N-as vrea sa ratacesc drumul spre noi.

 

 

Pentru noi, tie si mie

 

Comentarii oprite


De viata
26 octombrie 2006, 16:21
Filed under: Personal | Etichete:
"Am facut un pact de coexistenta cu timpul: nici el nu ma urmareste, nici eu nu fug de el. Intr- o zi ne vom intalni."
Mario Lago
 
"Iubeste-ma cand o merit cel mai putin; atunci am nevoie cel mai mult."
Proverb Chinez
 
"Nu poti sa inveti ceva pe cineva. Poti doar sa-l ajuti sa gaseasca raspunsul in sine insusi"
Galileo Galilei
Comentarii oprite


Amintiri din casa mea…
26 octombrie 2006, 13:58
Filed under: Personal | Etichete:

Multe amintiri in ultima saptamana Multe amintiri caci am sa ma despart de un loc unde am crescut, m-am maturizat, am visat, am sperat, am iubit, am uitat….

Intr-o luna de zile va trebui sa ma mut. Casa (apartament) parintilor mei, in care cu toti am impartasit momentele vietii pana acum, a fost vanduta. Pana pe data de 30 noiembrie, va trebui sa ne mutam.

De aici, multe amintiri. De bine, de rau, de frumos, de mai putin frumos… dar toate sunt viata mea, etape parcurse rand pe rand, de multe ori fara sa realizez!

Si-am sa le pun mai jos, cu liniute, pentru ca vreau sa ramana undeva, in caz ca trecerea timpului ma va ajuta sa mai uit cate ceva….

So… sa incepem cu Aici…:

-aici mi-a facut mama coronitele pentru premiul I J 

 

 

-aici faceam meditatie in clasa a III-a cu Doamna (pe vremea aia tovarasa) invatatoare, la limba romana, pentru Olimpiada pe tara (luasem Premiul I la cea pe Bucuresti). Ce mult ii placea Doamnei invatatoare ciorba de salata pe care o facea mama! J 
 -aici ne-a pregatit de-atatea ori micul dejun, tot mama (saraca mama), ca sa plecam la scoala cu burtica plina;
 -aici am inceput sa invat sa dansez, cand aveam vreo 8-9 ani, de la varumeu, la un Revelion in familie;
 -aici am plans cateva ore bune pentru primul 7 pe care l-am luat la Biologie in clasa a 5-a (pana atunci avusesem numai note peste 8 J ) ;
 -aici m-am jucat de-atatea ori, de-a mama si de-a tata, de-a cantareata (aveam o popica din plastic si aia era microfonul, ma urcam pe scaun si aia era scena J Cand eram copil visam sa devin cantareataJ );
 -aici m-am batut de-atatea ori cu frate-meu pana venea mama si ne potolea pe amandoiJ; -aici am intrat pentru prima oara pe usa, indragostita lulea, cu un zambet tamp pe fata, fara sa-i pot raspunde mamei care ma intreba intr-una Corina, ce-i cu tine? Ai innebunit? De ce razi asa? (normal ca nu-i puteam raspunde, era secret ca m-am indragostit, eram abia clasa a IX-aJ );
 -aici l-am asteptat pe tata de atatea ori cand venea obosit, tarziu, de la servici;
 -aici am citit atat de multe carti, am vazut atat de multe filme , aici am scris atatea lucruri;
 -aici am vazut de 7 ori intr-o saptamana (cred) filmul meu preferat Dirty Dancing , pentru ca apoi, sa-l revad, dupa cativa ani buni, cu aceeasi placere. Doamne, cat mi-a placut si imi place in continuare acest film!!!!
 -aici am invatat de atatea ori pentru lucrari de control, teze, examene de admitere, sesiuni….
 -aici am ascultat de atatea ori cu tata la radio etapa si ne-am distrat de atatea ori cand incepea Ilie Dobre sa vorbeasca ( pentru cei ce ma stiu, de aici mi se trage boala cu fotbalulJ );
 -aici am ascultat atatea seri la rand Music by request la Radoi Contact sperand ca intr-o seara, cineva, imi va da si mie o dedicatie J;
 -aici am trait atatea deziluzii (prima a fost in clasa I cand am luat premiul 2 pentru ca Tovarasa mi-a scos media 9 la Desen. Ceilalti, care au luat premiul I, aveau numai medii de 10 si parinti cu anumite profesii: capitan prin cadrul armatei, medic, etc…), dar si atatea reusite si bucurii;
 -aici am plans o zi intreaga pentru ca mama nu m-a lasat sa ma duc in parc cu colegii, in clasa a VIII-a;
 -aici a venit pentru prima oara un baiat sa-i ceara voie mamei sa ma ia cu el la bairam J;
 -aici am dus de-atatea ori gunoiul cand mama spunea: cineva sa duc gunoiul(mai stiu eu pe cineva ;) );
 -aici mi-am serbat 18 ani (abia asteptam sa dau bairam de 18 ani si mereu o amenintam pe mama: Lasa ca fac eu 18 ani si o sa fac numai ce vreau, nu o sa mai trebuiasca sa iti cer voie! Saraca, mama!:) );
 -aici m-am facut mireasa, aici am plans de despartire, aici m-am bucurat ca am revazut pe cineva…;
 -aici am trait Revolutia din 89 cu geamurile acoperite cu paturi pentru ca teroristii sa nu vada lumina si sa traga (atunci, la Revolutie, m-am uitat pentru prima oara la cineva-verisoara mea- cum curata cartofi si m-am enervat cumplit pentru ca eu nu puteam sa ii curat astfel incat coaja sa nu se rupa, sa ramana ca o rondea J. Acum, ma enerveaza sa curat cartofi J )
 -aici am vazut de atatea ori desene animate pe Bulgari, apoi filme cu Linda la Studio X (cine isi mai amintesteJ ), apoi Mihaela, Arabela. Imi placea la nebunie dupa Revolutie, in week-end, sa ma trezesc si sa ma uit la desene animate. Nici nu ma spalam pe ochi, nici nu mancam, direct la desene animate, iar mama se ruga de noi (de mine si de frate-meu) sa lasam televizorul, sa ne spalam, sa mancam…. era frumos! Nu aveam griji!
 -Tom si Jerry!!! Wow, adoram desenele astea animate. Imi plac si acum, chiar daca le-am vazut de atat de multe ori! Apoi Balanel si Miaunel… si altele. Mie desenele astea animate, care se fac acum, nu-mi plac deloc!
 -aici i-am citit mamei de ziua ei poezia compusa pentru ea cu atata dragoste. Punct ochit, punct lovit: binenteles ca s-a emotionatJ!!!
 -Camera mea (de fapt a mea si lui frate-meu), locul in care m-am simtit intotdeauna intr-o lume a mea. Cativa ani de zile am avut peretii tapetati cu postere (cu New Kids on the BlockJ )… De cate ori am intrat si am ramas in camera aceasta singura, m-am simtit altfel, m-am simtit in siguranta, m-am simtit intr-o lume a mea… De multe ori sufletul mi-a zburdat de pe un perete pe celalalt si apoi pe tavan, a mai sarit putin pe geam pana la plopii din spatele blocului, apoi s-a intors si mi-a spus cat de frumos e afara, s-a asternut pe cateva pagini din vreo agenda pentru ca apoi sa se stearga o vreme si sa nu ma mai vrea… N-a fost cine stie ce camera mea ca design, ca si …. nu stiu, prin felul cum arata, dar era pentru mine (si va ramane) un sanctuar! A fost locul unde mi-am ascuns secretele, unde mi-am dat suturi cand a fost nevoie, unde m-am felicitat de cateva ori pentru ceea ce sunt si m-am criticat in alte dati pentru greseli facute fara voie… A fost ceva unic si tocmai de aceea i-am alocat un spatiu pe hartie, in viata mea, in gandurile mele, mai mare decat tuturor celorlate amintiri! J  

 

Sunt 23 de ani de ani trecuti si petrecuti aici, in casa parintilor mei, despre care nu-mi aduc aminte, de atunci de cand ne-am mutat, decat faptul ca intr-o zi, inainte sa ne mutam, am fost cu mama sa il vedem (apartamentul) iar tata era acolo, in salopeta , facea mici retusuri pe la pereti sau spala, curata pe jos, nu stiu exact, blocul era nou construit! Ciudat este ca si eu si frate-meu (eu aveam 5 ani, frate-meu avea 3 ani) ne amintim exact acelasi lucru. Nimic mai mult. Nimic despre momentul propriu zis in care ne-am mutat efectiv. Nimic despre cum au cumparat ai mei mobila . Nimic! In mintile noastre a ramas doar acel moment in care tata, in salopeta, facea ceva acolo, pentru noi, muncea, in casa in care urma sa ne mutam. Probabil asta s-a petrecut in subconstientul nostru atunci sau ulterior (avand in vedere ca foarte multi ani tata a fost cel care a muncit pentru noi toti, mama statea acasa cu noi sa ne creasca, sa ne dea educatie- si a facut foarte bine), probabil de aceea acest moment ne-a ramas in capsoare, chiar daca eram destul de mici pe atunci!  Nici nu stiu daca am crescut in casa asta sau daca ea a crescut odata cu mine! Mai sunt atat de multe de spus…

 

Probabil voi mai reveni….

Comentarii oprite


Dans lent
26 octombrie 2006, 10:45
Filed under: Personal | Etichete:
 
Ai privit vreodata copiii
Intr-o "invartitoare"?
Ai ascultat zgomotul ploii
Cand cade pe pamant?
Ai urmarit vreodata zborul neregulat
al unui fluture?
Ai observat apusul soarelui?
Ai face bine sa incetinesti.
Nu dansa asa de repede.
Timpul e scurt.
Muzica nu dureaza mult.
 
Iti trece fiecare zi in zbor?
Cand zici "Cum te simti"?" "Ce mai faci"?"
Asculti raspunsul?
Cand ziua se sfarseste,
Te intinzi in pat,
Cu sute de intrebari succesive
Ce iti trec prin cap?
Ai face bine sa incetinesti.
Nu dansa asa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu dureaza mult.
 
I-ai spus vreodata copilului tau,
O sa facem maine asta?
Fara sa-ti dai seama de dezamagirea lui,
pentru ca erai grabit/a?
Ai pierdut legatura cu o prietenie buna ce apoi a incetat
Pentru ca tu nu aveai niciodata timp
Sa suni si sa spui "Buna"?
Ai face bine sa incetinesti.
Nu dansa asa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu dureaza mult.
 
Cand alergi asa de repede pentru a ajunge undeva
Pierzi jumatate din placerea de a merge.
Cand esti preocupat/a si alergi toata ziua,
Este ca si un cadou niciodata deschis… Aruncat.
Viata nu este o cursa.
Sa o iei mai incet…
Asculta muzica
Inainte sa se termine cantecul.
 
 
Se spune ca aceasta poezie a fost scrisa de o adolescenta bolnava de cancer in stadiu terminal, intr-un spital din New York.
Poate vom invata ceva din ea….
Comentarii oprite


Sa ne mai veselim putin
25 octombrie 2006, 17:46
Filed under: Personal | Etichete:
Un tip tot adormea la biserica . Nevasta-sa il intreaba pe preot ce poate face. Preotul ii da un ac si ii zice sa il intepe cand mai adoarme. Vine si slujba. Popa intreaba in biserica: – Cine este salvatorul nostru? adoarme tipu… nevasta-sa il inteapa, si asta striga indurerat: – ISUSE! Popa il felicita . Peste 10 minute iar adoarme. Popa intreaba iarasi: – Cui slujim noi in biserica asta?
tipu, intepat, sare iar: – Doamne DUMNEZEULE! Popa iar: – Bravo! Mai trece un timp… Popa iar intreaba: – Si ce i-a zis Eva lui Adam, inainte de ai darui al 99-lea copil??? Lumea tace… asta cu ochii intredeschisi, intepat din nou, urla: – Daca mai bagi chestia aia odata in mine ti-o rup si ti-o bag in fund! La care parohia: AMIN!
Comentarii oprite


Dragostea…
25 octombrie 2006, 12:01
Filed under: Personal | Etichete:

                                         A fi indragostit de cineva inseamna mult mai mult decat a fi stapinit de un sentiment coplesitor – inseamna a lua o hotarare , a face o judecata, a te angaja printr-o promisiune . Daca dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic n-ar exista nici o baza pentru fagaduinta de a iubi pe cineva pe toata durata vietii. Sentimentele vin si se duc. Cum as putea promite statornicie daca m-as baza numai pe ele, fara sa ma biziuesc pe judecata mintii si pe vointa caracterului? – Erich Fromm 

 

Comentarii oprite



Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X